Apel către șefii fotbalului județean: Opriți jocurile dure și atmosferele ostile!

Scris de  , Publicat în Ultimele stiri
  • Citit 15 ori

Către,
Asociația Județeană de Fotbal Alba – președinte Cristian Petropulos și întreg fotbalul județean!

Având în vedere ultimele întâmplări petrecute la jocul pe care Clubul Sportiv Ocna Mureș l-a disputat în runda a 6-a, în Liga a 4-a Alba, în deplasare, la Viitorul Vama Seacă, vă atragem atenția cu următoarele puncte de vedere!
Clubul Sportiv Ocna Mureș a retrogradat la finele sezonului 2018-2019 în campionatul județean Liga a 4-a, organizat de susnumita Asociația Județeană de Fotbal Alba. Banca tehnică a echipei a suferit modificări, de asemenea și lotul! De când ne-am aflat programul și am început pregătirea, s-a creat o mare vâlvă în jurul disputării partidelor din etapaa 5-a și etapa a 6-a, numite „derby-uri” locale, pe care urma se le disputăm împotriva formațiilor Inter Unirea și Viitorul Vama Seacă. Dacă jocul cu Inter Unirea a fost organizat pe terenul nostru, din Ocna Mureș, unde ne-am pregătit exemplar pentru e preîntimpina orice situație nedorită (lucru confirmat inclusiv de observatorul partidei – domnul Marcel Neagu), la disputa din deplasare, de la Vama Seacă, lucrurile au scăpat de sub control!
În primul rând, în jurul acestei dispute s-a creat o atmosferă ostilă, din partea gazdelor, care au declarat în mod public, că vor să își învingă adversarii, cu orice preț! Înțelegem acest lucru, este bine că își doresc asta, însă nu ne-am gândit că expresia „cu orice preț” poate fi luată în totalitate în calcul.
Înainte de a menționa motivele care ne-au pus în postura de a trage acest semnal de alarmă, menționam faptul că am solicitat în repetate rânduri președintelui AJF Alba, domnului Cristian Petropulos să aibă în vedere acest joc, în special din punct de vedere al organizării, și asigurarea siguranței jucătorilor și staff-ului tehnic. După cum bine știți, la stadionul din Vama Seacă nu sunt vestiare conectate cu suprafața de joc, iar pentru a ajunge pe gazon, trebuia parcursă o distanță de peste 150 de metri, prin drumul public, unde puteau avea loc evenimente neplăcute, mai ales în jurul acestei atmosfere create. Am trecut cu bine peste acest aspect și am scăpat teferi și nevătămați, însă nu la fel au stat lucrurile pe teren!
Brigada de arbitri, condusă de centralul Horațiu Balea a avut o prestație buna, în ceea ce privește deciziile luate, fără să înfluențeze rezultatul final, cu mici scăpări în afara regulamentului. Suntem consțienți de faptul că arbitrul a evitat să acorde mai mutle cartonașe galbene echipei gazdă, pe motiv să nu agite și mai mult spiritele, însă aceste măsuri au fost luate eronat, considerăm noi, având în vedere lucrurile petrecute pe teren! Iată deciziile pe care le contestăm și atragem atenția să nu mai fie repetate, în toate cazurile, nu numai în cazul CS Ocna Mureș:
1. Gazdele au început jocul foarte agresiv, cu faulturi repetate, dese fragmentări ale jocului și multe proteste la adresa „cavalerilor fluierului”
2. Siguranța jucătorilor și membrilor staff-ului tehnic a fost amenințată în reptate cazuri, când o persoană a pătruns de mai multe ori în zona băncilor tehnice, din afara terenului, cu o sticlă cu băuturi alcoolice în mână, protestând pentru deciziile arbitrilor și aducând injurii și amenințări băncii noastre de rezerve.
Mai mult, pe lângă faptul că acceptăm jocul bărbătesc, cel care a ridicat la rang de artă acest sport, înțelegem duritatea sportivă, însă ne dezicem de comportamentul grobial al unor jucători! Defensiva adversă a faultat în mod repetat, însă fundașii centrali ai echipei adverse au primit cartonașe galbene (sancțiuni disciplinare), abia după mai multe proteste, fără a le fi „taxate” intrările.
Atacanții formației adverse au comis mai multe faulturi, o parte însemnată dintre acestea care au rămas nesancționate, iar acest lucru s-a văzut pe gleznele, tibiile și pielea jucătorilor noștri.
Fundașul nostru Szilard Csegoldi a fost lovit în mai multe rânduri în zona gleznei, unde se știa că a suferit o accidentare în urmă cu 3 săptămâni, și abia a revenit la pregătire. Juniorul nostru Paul Hoca a fost schimbat imediat după pauză, după ce a fost faultat în repetate rânduri, și a primit cartonaș galben după ce a izbuncit și și-a cerut dreptatea, fără să o primească.
Și acum trecem la lucrurile cu adevărat grave:
• În minutul 70 al partidei, fundașul nostru stânga, Victor Mureșan a avut un duel aerian cu un jucător advers. Victor Mureșan a fost lovit în zona capului, lucru extrem de grav în fotbal, motiv pentru care acea zonă i s-a umflat și nu a mai putut că continue duelul. Nici arbitrul asistent de pe acea parte, sub ochii căruia a avut loc duelul, nici centralul nu au sanționat în vreun fel acea lovitură, iar jocul a fost reluat prin aruncare de la margine! Poate la duelul care urmează al echipei din Vama, același jucător va „recidiva” și va mai scoate un alt „coleg” de pe teren, atâta timp cât nu este sancționat disciplinar! Menționăm că, Victor Mureșan s-a depalsat la Sibiu, la un control, pentru că amețea des după acea lovitură și nu se simțea în deplinătatea funcțiilor mintale.
• Imediat după minutul 80 al meciului, atacantul nostru, Ioan Cociș a preluat o minge la mijlocul terenului și a inițiat un contraatac. Acesta s-a aflat în duel cu fundașul central al gazdelor, Bucureștean, care l-a oprit pe Cociș prin fault, cu un procedeu fizic, spunem noi, cu cotul în zona gâtului, din alergare. Arbitrul a considerat că duelul a fost corect (umăr la umăr), însă atacantul nostru, golgheterul echipei și unul dintre fotbaliștii providențiali, a rămas căzut pe teren și s-a cerut intervenția medicilor. Stupoare la prima vedere, genunchiul lui Ioan Cociș nu mai era la locul său, după ce, se pare, din alergare, a fost lovit și în zona piciorului. Normal că Bucuruștean avea deja un cartonaș galben și nu a primit sancțiunea care se impunea, jocul fiind lăsat liber de arbitru. Deși ne așteptam ca jucătorul nostru să își revină, acest lucru nu s-a întâmplat, iar în urma unui control amănunțit efectuat la o clinică de specialitate la Cluj-Napoca, medicii au tras o concluzie sumbră – RUPTURĂ TOTALĂ A LIGAMENTELOR! După o intrare urâtă, nesancționată în vreun fel, CS Ocna Mureș și-a pierdut golgheterul, cel puțin până în returul actualului sezon!
• La o altă fază din finalul jocului, Bogdan Ștef, cel care a intrat pe teren în locul lui Victor Mureșan, a avut și el aprte de un duel aerian, ieșit din tiparele fotbalului. Acesta s-a înălțat exemplar spre minge, însă un cot în figură la scurtcircuitat și l-a trântit pe gazon, unde a rămas momente bună. Bineînțeles, și la această fază arbitrul a lăsat jocul liber!
Așadar, domnilor conducători ai fotbalului din Alba, domnule președinte Cristian Petropulos, domnule președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor Alba Alexandru Vodă, domnilor observatori, vă rugăm respectuos să nu mai încurajați astfel de întâmplări pe stadioanele din Alba, vă rugăm să le atrageți atenția arbitrilor, să îi notați așa cum se cuvine și să preîntâmpinați accidente de acest fel, prin discuții, ședințe și de ce nu, chiar prin sancțiuni!
Noi, CS Ocna Mureș, nu avem nimic de împărțit cu nimeni, suntem un club ca oricare altul în fotbalul județean, cu o situație financiară bună, o conducere implicată, un staff tehnic pregătit și un lot bun, care, la unison, ne dorim doar să jucăm fotbal sub egida fair-play-ului și a regulamentelor de fotbal! Nu vrem să fim primiți cu pâine și sare la jocuri, nu vrem să fim menajați, ne implicăm și în luptă, dar aceasta să fie una corect și în limitele sportivității!

CS Ocna Mures

Ultima modificareDuminică, 06 Octombrie 2019 11:47
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Log in

create an account